Ilie, Simona e deșteaptă!

Ilie, Simona e deșteaptă!
Publicat: 20/01/2014, 10:58
Actualizat: 29/07/2014, 19:42

Nu pot să nu-l anunț pe Ilie Năstase că Simona face ce-a vrut el: câștigă meci după meci într-un turneu de Grand Slam. Azi-noapte, Halep a spulberat-o cu 6-0 în setul decisiv pe fosta nr 1 mondial, acum 8 mondial Jelena Jankovic, intrând în sferturile Australian Open.

Pe lângă loviturile „împușcate” pe care i le știe deja o lume întreagă, Simona a arătat o formidabilă luciditate tactică. Fără un antrenor, a fost propriul ei sfătuitor! Experimentata Jankovic a încercat mai întâi să provoace greșeala Simonei cu mingi liftate, care să sară înalt pentru cei doar 1,68 m ai constănțencei noastre. Simona a priceput la timp și a avansat în teren, lovind mingea devreme și riscând lovitura decisivă ori de câte ori a avut ocazia. Așa a câștigat primul set cu 6-4, după ce Jankovic avusese 4-3.

În setul 2, sârboaica a urlat la echipa ei tehnică (din care face parte românul Andrei Mlendea, fost în echipa Simonei) și a schimbat macazul. N-a mai așteptat greșeala, a lăsat lifturile și a plesnit mingea tare și agresiv la fiecare schimb, presând-o pe Simona. Aici, Simona Mangusta a luat o decizie excepțională: în loc să încerce să se apere, aruncând cât mai multe mingi înapoi ca să-i taie seria câștigătoare Jelenei, a răspuns la fel, menținându-și un ritm agresiv, de contre, deși, așa cum declara după meci, a resimțit o slăbiciune fizică.

Jankovic a câștigat setul cu 6-2 și a servit în primul ghem al setului 3. Atunci s-a jucat meciul. După aproape 10 minute de schimburi dure, contrate și recontrate la rupere, sârboaica s-a frânt. Simona a cules apoi roadele skanderbegului impus de ea, luând următoarele 5 ghemuri în pas de defilare.

Sunt multe feluri în care poți pierde un set. Mangusta a știut cum să-l piardă pe al doilea, ca să-l câștige net pe al treilea.

Deci, Ilie, hai să băgăm de seamă că Simona e mai mult decât frumoasă, e deșteaptă…

Cred că vom avea un meci superb în sfertul de finală dintre zvârlugile Simona Halep și Dominika Cibulkova!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
Ciorbă cu afumătură și tarhon. Rețeta delicioasă din inima Ardealului
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Starea de sănătate a lui Florin Piersic s-a îmbunătățit! Actor s-a ridicat în picioare
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Marea Britanie a ieșit din recesiune cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani